Despre piercinguri genitale
Oct 31
Chiar daca suntem tentati sa credem ca moda piercingulrilor genitale este relativ noua, facand cateva cercetari in trecut aflam ca atat romanii, cat si egiptenii erau interesati de aceste accesorii sexuale. In timp ce pe atunci aceasta practica se limita la un numar restrans de “bijuterii”, astazi avem la dispozitie o gama mult mai larga de accesorii., fiecare dintre ele fiind aplicabile atat la femei, cat si la barbati.
Pe cand piercingul genital ramane doar o bijuterie erotica, fara a avea functii stimulatoare, piercingul din limba devine unul dintre bijuteriile obligatorii oricarei persoane fidele placerii orale.
Diferenta dintre cele doua piercinguri este insasi stimularea placerii. In timp ce piercingul aplicat in limba serveste sporirii placerii sexuale atunci cand este folosit intrebuintat in locurile intime (felatie sau cunnilingus), senzatia pe care o da piercingul genital in timpul actului sexual nu este deloc deosebita de cea de dinaintea aplicarii acestuia.
Important si necesar, de altfel, este respectarea normelor de igiena pe parcursul a catorva saptamani dupa inserarea obiectului (contactul sexual este de evitat). Cu toate ca aceste accesorii minaturale se aplica in diferite parti ale zonelor intime, de aceasta data vom alege sa amintim locurile cel mai des alese: labiile mici, capisonul clitorisului si preputul.
Fiind cel mai raspandit piercing destinat femeilor, perforarea labiilor mici, s-a transformat treptat intr-o joaca perversa. Este usor de realizat, iar perioada de dupa perforarea labiilor mici nu este la fel de dureroasa precum este cea de dupa perforarea labiilor mari. Iar asta din cauza ca pielea, in care a piercingul genital este inserat, este realmente subtire. Optiunile femeilor in ceea ce priveste bijuteria pe care o vor inserata in locusorul ascuns, variaza in functie de preferintele fiecareia. Desi gama de piercinguri este mult mai variata, doamnele se opresc de obicei la inele sau la tije, pentru ca, marturisesc ele, nu provoaca dureri in timpul mersului pe jos.
Capisonul clitorisului sau perforarea clitorisului, este pe locul doi in topul piercingurilor destinate sexului frumos, iar asta pentru ca multe femei evita sa-l aplice din cauza metodei dar si a locului in care acesta este inserat. Insa, pe cat e de dureros la prima vedere, pe atata de simpatic devine dupa ce e atasat clitorisului. Eventualele dureri care pot fi simtite in momentul inserarii acestuia sunt mai degraba superficiale. Insa, daca perforarea clitorisului nu este punctul tau forte, aceleasi senzatii de placere le intrupeaza si Vibratorul lux, impodobit cu perle si prevazut cu un stimulator clitoridian de 10 cm. Placerea este garantata!
Fara a-i neglija pe domnii curiosi, dar indrazneti, amintim si despre piercingul in preput. Este evident ca doar cei care au fost trecuti cu vederea de bisturiul rabinului pot sa se aleaga cu un asemenea piercing. In Evul Mediu, acesta era folosit drept lacat (in miniatura) ce asigura castitatea masculina, impiedicandu-i pe barbatii ce purtau un astfel de accesoriu sa aiba o erectie. In zilele noastre aceasta regula a devenit doar o alegere pentru barbati, iar bijuteria erotica a primit primit un rol stimulativ.